Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, a prezentat astăzi, 10 ianuarie, în cadrul unui briefing de presă, copiile diplomei sale de studii și confirmări că într-adevăr a fost student la Newport University International, în cadrul unui program susținut de Guvernul R. Moldova și Banca Mondială, anunță Politik.md.

Potrivit ministrului, el va face publică o confirmare din partea universității că a fost acolo student, copia diplomei de studii, precum și a publicat fotografii cu mai mulți colegi ai săi.  „Am studiat 2 ani la Master in Administration din statul California și am avut numeroși profesori extraordinari. În acea perioadă, să ai profesori de asemenea talie mondială era un lucru nemaipomenit. Astăzi există circa 200 de colegi ai mei în R. Moldova, oameni bine poziționați, cu funcții în întreprinderi de stat, oameni de afaceri”, a explicat Dorin Recean.
El își explică aceste acuzații aduse în adresa sa, prin faptul că în present Ministerul de Interne trece printr-o perioadă dificilă. „Pentru că avem de făcut un lucru mare, odată ce avem o structură organizatorică și sunt oameni care exploatau acest sistem. Este și normal să existe oameni, care vor să atace acest sistem și noi vom fi foarte disciplinați să implementăm aceste reforme. Eu m-am pregătit pe mine și pe familia mea. Sunt sigur că vor mai veni asemenea tentative, dar sunt pregătit cu probe și împreună cu echipa avem de restructurat echipa”, a mai spus Recean.
Amintim, că liderul Mișcării Antimafie, Sergiu Mocanu, a venit cu acuzații față de ministrul de Interne, menționând că are diploma cumpărată la piața Calea Basarabiei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE