„Aşa cum am mai spus, politicienii de la putere folosesc procuratura în scop de şantaj şi presiune asupra opoziţiei democrate, în special pentru a influenţa alegerile generale locale din 20 octombrie. Abuzurile guvernării duc la aceea ca scrutinul din toamnă să nu fie unul liber şi corect, iar rezultatele alegerilor să fie compromise din perspectiva legalităţii şi a legitimităţii. Atragem repetat atenţia opiniei publice şi a comunităţii internaţionale asupra derapajelor anti-democratice din partea guvernării hibride PSRM-ACUM, ilegalităţi la care au atras atenţia deja mai multe formaţiuni de opoziţie. Este necesară revenirea cât mai urgentă a activităţii instituţiilor de drept, dar şi a alianţei de la putere, în câmpul constituţional”se mai arată în comunicatul PDM.
PDM amintește că acesta nu este primul refuz al Procuraturii Generale la adresările democraţilor. Recent, Procuratura Generală a refuzat să prezinte o copie a ordonanţei semnată de procurorul general interimar, Dumitru Robu, de iniţiere a unui dosar penal în privinţa unor pretinse fapte de uzurpare a puterii în stat de către fosta guvernare. Deputaţii PDM solicitaseră această copie pentru a ataca ordonanţa în instanţa de judecată, inclusiv pe motiv că decizia respectivă este ilegală din perspectiva procedurii.