Răchiţelele care se vând la cea mai mare piaţă agro-alimentară din Chişinău sunt radioactive, indicele radioactivităţii depăşind de 2-3 ori norma admisibilă, lucru confirmat de laboratorul Centrului Republican de Diagnostică Veterinară. Răchiţelele sunt aduse prin contrabandă în Republica Moldova din regiunile bieloruse Breansk şi Vitebsk. În acest sens, primăria Chișinău îndeamnă cetăţenii să fie atenți la procurarea pomuşoarelor de import, comercializate în Piaţa Centrală sau în jurul pieţei.
În context, Serviciul Supravegherii de Stat a Sănătăţii Publice din municipiul Chişinău recomandă locuitorilor utilizarea produselor alimentare sigure. Calitatea acestora trebuie confirmată prin certificate de calitate (sanitare), procese-verbale a rezultatelor testelor de laborator la indicii de calitate, inclusiv cu testări radiologice, precum şi neadmiterea procurării şi consumului produselor alimentare autohtone şi de import, în special a răchiţelelor de import, în locuri neautorizate.
Potrivit estimărilor, zilnic, la Piaţa Centrală sunt comercializate circa 20-30 kg de răchiţelele.