Proiectul Legii Culturii este pregătit pentru ședința viitoare a Cabinetului de Miniștri și prevede mai multe norme de reglementare a activității culturale din țară.

Potrivit proiectului, orice persoană este liberă să-și susțină identitatea etnolingvistică și culturală, precum și este în drept să-și susțină liber normele morale moștenite, gusturile estetice și alte valori culturale. De asemenea, persoanele fizice sau juridice dispun de dreptul de a forma sau a susține instituții culturale, inclusiv pe principii etnolingvistice și de a promova prin intermediul acestora activități culturale.  
 
Referitor la importul și exportul bunurilor culturale, orice persoană va avea dreptul să exporte doar bunurile culturale, ce reprezintă rezultate ale creației proprii. Ea va putea promova activitățile culturale în țări străine, iar persoanele străine vor putea promova activități culturale în Moldova.
 
În proiectul legii și statul se obligă să contribuie la îmbunătățirea domeniului culturii. În acest sens, statul se obligă să sprijine Cultura prin diverse programe, prin măsuri juridice și organizatorice pentru asigurarea protejării și punerii în valoare a patrimoniului cultural național. De asemenea, statul se obligă să păstreze și să dezvolte infrastructura instituțiilor culturale publice.
 
Obiectivele de bază ale legii sunt: asigurarea drepturilor și libertăților constituționale ale cetățeanului în sfera culturii, accesul liber la valorile culturale; asigurarea dezvoltării culturii, protejării și punerii în valoare a patrimoniului cultural; asigurarea diversității culturale, a toleranței și respectului față de valorile culturale ale oricărui grup social, etnic sau religios.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE