Premierul rus, Vladimir Putin, aflat într-o vizită în Ucraina, i-a adus elogii omologului său Iulia Timoşenko, unul dintre favoriţi în alegerile prezidenţiale, şi a lansat critici împotriva preşedintelui Viktor Iuşcenko, ale cărui relaţii cu Moscova sunt tensionate.
Ne simţim foarte confortabil în a lucra cu Guvernul Timoşenko. Prin cooperarea noastră, relaţiile dintre Ucraina şi Rusia au devenit mai stabile şi s-au consolidate”, a declarat Putin în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul ucrainean.
“Pentru prima dată în ultimii ani, Ucraina îşi onorează toate angajamentele, în totalitate şi cu un rezultat”, a afirmat el, subliniind că trebuia “să facă dreptate Guvernului ucrainean”.
Putin şi Timoşenko, considerată proeuropeană, dar a cărei orientare politică rămâne una vagă, au afişat de nenumărate ori relaţii amicale, în vreme ce preşedintele Iuşcenko, un prooccidental fervent, este criticat cu vehemenţă de Rusia.
Din cauza nerealizării reformelor promise, Iuşcenko a devenit foarte nepopular în ţara sa şi nu este creditat decât cu 4-5 la sută din intenţiile de vot.
Întrebat despre întrevederea celor doi preşedinţi, Putin a răspuns printr-un citat din poetul rus Aleksandr Puşkin pe care l-a modificat cu această ocazie: “Combatanţii îşi aduc aminte de zilele şi bătăliile pierdute împreună”.
“Le putem recomanda preşedinţilor să ia cina fără cravată (...) Astfel ca invitatul să nu mănânce cravata lui Iuşcenko” a spus el făcând aluzie la episodul din perioada războiului ruso-georgian. Surprins de postul BBC în timp ce vorbea la telefon înainte de un interviu, Saakaşvili îşi rodea foarte îngrijorat cravata.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE