Reprezentanții mai multor partide din opoziția parlamentară și extraparlamentară au protestat, marți, în fața Parlamentului, unde au cerut renunțarea la majorarea tarifelor la gazele naturale, demisia conducerii Energocom și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Manifestația a avut loc în timpul ședinței plenare, iar participanții au acuzat Guvernul că gestionează defectuos sectorul energetic și transferă costurile asupra populației.

Liderii formațiunilor participante au criticat proiectul de majorare a tarifului la gaze și au susținut că noile prețuri vor afecta grav cetățenii și mediul de afaceri.

Președintele Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a declarat că actualele costuri la gaze și distribuție afectează competitivitatea economiei și pun o presiune tot mai mare asupra consumatorilor.

La rândul său, lidera fracțiunii PCRM, Diana Caraman, a cerut mai multă transparență în procesul de stabilire a tarifelor și a acuzat autoritățile că iau deciziile fără consultarea cetățenilor.

În cadrul protestului, reprezentanții opoziției au cerut și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Deputata fracțiunii „Alternativa”, Olga Ursu, a afirmat că actuala guvernare nu își asumă responsabilitatea pentru situația economică, în timp ce liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a acuzat autoritățile că încearcă să acopere problemele bugetare prin majorarea poverii financiare asupra populației.

Deputatul PSRM, Vlad Batrîncea, a solicitat explicații privind achiziția gazelor naturale la prețuri ridicate de pe piețele internaționale, iar fostul premier Vasile Tarlev a declarat că schimbarea guvernării este necesară pentru redresarea situației economice.

În replică, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că dreptul la protest trebuie respectat, însă a îndemnat opoziția să prezinte și soluții concrete pentru reducerea costurilor din sectorul energetic.

„Îi aștept să vină cu propuneri privind restructurarea Moldovagaz. Sunt persoane din opoziție care au activat în această companie și cunosc foarte bine cum funcționează sistemul”, a declarat Igor Grosu.

Și reprezentanții Guvernului au subliniat că manifestațiile publice reprezintă un drept democratic și trebuie respectate. Până la această oră, compania Energocom nu a comentat solicitările formulate de protestatari.

Protestul are loc în contextul în care Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat un proiect de hotărâre care prevede majorarea tarifului reglementat pentru gazele naturale furnizate consumatorilor casnici la 20,30 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus, față de 14,42 lei în prezent. Cererea de ajustare a fost depusă de Energocom, care invocă majorarea costurilor de achiziție a gazelor naturale și acumularea unor devieri financiare de peste 106 milioane de lei. Potrivit Ministerului Energiei și ANRE, actualul tarif nu mai acoperă costurile reale de procurare a gazelor naturale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE