Deputații fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia, au prezentat astăzi un proiect de modificare a Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne care are scopul de a alinia aceste categorii cu toți ceilalți pensionari în ceea ce privește recalcularea pensiilor.

Deputații au explicat că militarii și angajații organelor de drept, precum și cei ai sistemului penitenciar, se pensionează mai devreme decât alte categorii de cetățeni. Totuși, Legea privind asigurarea cu pensii a militarilor nu prevede mecanisme de recalculare a pensiei în cazul în care beneficiarul continuă să contribuie la sistemul public de asigurări sociale după stabilirea acesteia.

Proiectul de lege prezentat prevede posibilitatea recalculării pensiilor pentru aceste categorii de cetățeni, dacă aceștia continuă să lucreze după pensionarea pentru limită de vârstă sau pentru invaliditate. Conform proiectului, de acest drept se ba putea beneficia doar după doi ani de la atingerea vârstei standard de pensionare, care în prezent este de 63 de ani pentru bărbați și 60,5 ani pentru femei.

Autorii proiectului au menționat că, la data de 1 ianuarie 2024, numărul beneficiarilor de pensii pentru limită de vârstă din această categorie era de aproximativ 19.845 de persoane, iar cel al beneficiarilor de pensii de invaliditate era de aproximativ 850 de persoane.

„Presupune reexaminarea dreptului la pensie pentru vechimea în muncă: Pensiile pentru vechimea în muncă şi pensiile de dizabilitate, stabilite conform legii, se reexaminează conform condiţiilor art. 33 din leegea 156 din 1998 privind sistemul public de pensii. Reexaminarea se efectuiază din contul bugetului de stat. În sensul prezentului articol, de reexaminarea a dreptului la pensii pentru vechimea în muncă, care întruneşte vârsta standard de pensionare şi stagiul de cotizare complet conform legii nr 156”, a spus deputatul Alla Darovnaia.

Deputații au subliniat că proiectul de lege va fi înregistrat astăzi în parlament.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE