Zeci de mii de egipteni au ieșit astăzi, 25 noiembrie la proteste în masă contra guvernării militare. Protestatarii au împânzit străzile orașului Cairo și au umplut Piața Tahrir, scrie agenția de știri euronews.net .
Această reacție a oamenilor vine în contextul desemnării de către Consiliul Armatei egiptene a lui Kamal Ganzouri în vârstă de 78 de ani să fie prim-ministru și să constituie noul Guvern.
Protestatarii au criticat dur această decizie, argumentând că noul prim-ministru se supune lui Mubarak și nu reprezintă acea ”ruptură față de trecut”.
Candidatul la Președinție, Mohamed El Baradei s-a alăturat organizatorilor și a numit evenimentul ”Vinerea ultimei șanse”. Aceștia cer anularea alegerilor Parlamentare de luni și insistă ca șefii military să demisioneze.
În același timp, guvernatorii military spun că alegerile vor avea loc și au cerut scuze pentru moartea a 40 de oameni din timpul protestelor de săptămâna trecută.
Protestatarii au cerut ca oamenii să rămână în Piață, până când cerințele acestora vor fi luate în considerare. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE