Manifestanții de la postul de control de la Vadul lui Vodă s-au adunat astăzi, 11 ianuarie, exprimându-și nemulțumirea de faptul, că blocurile de beton din partea dreaptă a Nistrului încă nu au fost scoase. Oamenii au cerut autorităților locale să ia o atitudine mai dură față de acțiunile militarilor ruși, precum și să le întâmpine cerințele cetățenilor.
”Cum putem să le cerem celor din partea stângă a Nistrului să ia blocurile de beton, dacă din cealaltă parte încă nu au fost scoase? Ca să facem ordine dincolo, mai întâi trebuie să facem ordine aici, la noi”, susține unul dintre protestatari.
Prezent la eveniment, președintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi a declarat că eliminarea blocurilor de beton din partea stângă a podului înseamnă o mică victorie spre reintegrarea țării.
”Aceste blocuri au fost un simbol al războiului din 1992 și acum ele au fost scoase. Aceasta este o victorie a cetățenilor. Eu sunt sigur că un conflict civil nu va mai fi, deoarece el nu trebuie nimănui. Atât politicienii, cât și cetățenii au efectuat unele analize și au demonstrat că noi nu putem trăi separat. Dacă se vor reintegra malurile noastre, atunci vom trăi liber”, a declarat Grigore Policinschi pentru politik.md.
Potrivit lui, autoritățile de la Chișinău ar trebui să vină și ele la asemenea activități, menționând că mitingul este o activitate deschisă pentru toți.
La miting au asitat cetățeni de pe ambele maluri ale Nistrului, unii dintre ei având drapele ale R. Moldova și ale UE. În cadrul mitingului a fost ținut un minut de reculegere în memoria tânărului decedat, Vadim Pisari și au fost intonate cântece patriotice.