Victor Ţopa mi-a luat mie şi rudelor mele pachetul de acţiuni ale Victoriabank cu ajutorul unor intermediari, a declarat marţi, 24 august, pentru jurnalişti, Galina Proidisvet, care pînă în 2005 a îndeplinit funcţia de prim-vicedirector al acestei bănci.
Potrivit lui Proidisvet, în martie, printr-o hotărîre, Curtea Economică a Moldovei a întors proprietarilor legali pachetul de acţiuni.
Solicitată să comenteze afirmaţiile lui Victor Ţopa despre caracterul de bunăvoie al tranzacţiei, Proidisvet a spus: „Să demonstreze că a efectuat această tranzacţie legal şi să prezinte factura de plată a acţiunilor”.
Galina Proidisvet a refuzat să vorbească despre detaliile reţinerii sale la Moscova, menţionînd că „aşa ceva nu i-ar dori nimănui – timp de cinci ore nimeni din rudele sale nu a ştiut nimic despre ea”.
„Intermediarii mi-au spus că am bani şi nepoţi şi că trebuie să mă gîndesc la securitatea mea şi a lor”, a spus ea.
Întrebată de jurnalişti de ce abia acum a anunţat societatea ce s-a întîmplat cu ea, Proidisvet a spus că „în tot acest timp cazul era cercetată de organele de anchetă”.
Ea a confirmat că pe numele său a fost intentată o cauză penală în legătură cu activitatea la Victoriabank, din care cauză a fost nevoită să plece la Moscova.
Întrebată dacă la Moscova Victor Ţopa era împreună cu Vlad Plahotniuc, Proidisvet a spus că nu este curent cu acest lucru.
INFOTAG precizează: Galina Proidisvet a stat la baza formării „Victoriabank”, fiind membru al grupului de iniţiativă şi care a hotărît în anul 1989 să deschisă în Moldova prima bancă privată. Pînă în anul 2005, cînd rîndurile acţionarilor au fost completate cu un grup de noi acţionari, Proidisvet a ocupat funcţia de prim-vicepreşedinte al băncii, instituţie condusă timp de 15 ani de Victor Ţurcan. Odată cu venirea noilor acţionari, managerii Ţurcan şi Proidisvet au părăsit banca în circumstanţe neclare. În privinţa lui Ţurcan, potrivit versiunii oficiale, el a fost înlăturat de la conducerea băncii în legătură cu un caz penal în care bancherul era acuzat de „estorcare de mită în proporţii deosebit de mari pentru acordarea unui credit pentru un client al băncii”.