Aceasta, a declarat într-o coferinţă de presă, miercuri, 25 august, că Mocanu a stat în spatele celor care au şantajat-o, au ameninţat-o cu moartea, i-au luat în mod abuziv şi ilegal afacerea şi au condamnat-o la 5 ani de închisoare.
Potrivit ei, Mocanu a influenţat şi mituit mai mulţi judecători şi procurori pentru a-i obţine afacerea.
„Sergiu Mocanu cunoaşte foarte bine schemele mafiote care activează în R. Moldova,  şi uită să se autodenunţe, pentru că, de fapt,  este beneficiar al acestor scheme mafiote. Vrea să pară un om curat, dar în realitate, a practicat racketul, şantajul şi traficul de influenţă pentru a-mi acapara proprietatea. Fac apel către Procuratura Generală să găsească dosarul iniţiat de Comisariatul de poliţie Râşcani, la 27 decembrie 2002, pe numele lui  Iurie Andoni, în care Mocanu figura în calitate de complice.  Acest dosar s-a pierdut la un an după ce Sergiu Mocanu a ocupat funcţia de consilier prezidenţial”, a mai spus Duca.
De asemenea, femeia de afaceri nu înţelege de ce până acum Guvernul  nu a executat hotărârea CEDO, emisă încă acum un an, şi cea a Curţii Supreme de Justiţie, prin care a fost dispus să-i fie returnate proprietăţile. “Nici până acum nu mi-au fost  înapoiate proprietăţile, clădirea este administrată  în continuare de soţii Andoni,  aceştia fiind protejaţi până în prezent”, a adăugat Duca.
Femeia afirmă că nici pe timpul guvernării comuniste nu au existat cazuri ca să nu fie executată o hotărâre CEDO. “Mafia  nu a dispărut din Republica Moldova, ci s-a maturizat. Susţin lupta împotriva clanurilor mafiote, dar nu în stilul în care o face Mocanu. El este unul din călăii mei. În toamna anului 2001, Mocanu mi-a cerut o întrevedere la care mi-a spus direct că anume el, ajutat de Vadim Mişin, stă în spatele lui Andoni, omul care mi-a luat afacerea, în caz contrar, ei îmi vor lua averea prin alte „metode ” şi mă vor băga la puşcărie. Aşa şi s-a întâmplat”,  a mai spus Duca.
Potrivit femeii, acţiunea iniţiată de Mocanu împotriva mafiei este o viclenie şi urmăreşte, nu stârpirea corupţiei şi a mafiei, ci  interesele personale şi setea de parvenire, sau chiar un fotoliu.
Menţionăm că, fostul consilier prezidenţial, Sergiu Mocanu a iniţiat tocmai înaintea cursei electorale o campanie împotriva structurilor mafiote din R. Moldova. Acesta declara că nu doreşte altceva decât ca societatea să cunoască adevărul.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE