Moldova consemnează Ziua Mondială a Educaţiei. Autorităţile îşi exprimă recunoştinţa pentru activitatea dascălilor într-un domeniu deloc uşor, dar necesar societăţii.
”Felicităm întreaga comunitate didactică din țară cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, instituită de UNESCO, pentru a celebra munca lucrătorilor din învățământ. Este o ocazie în plus de a ne exprima recunoștința pentru dedicația dumneavoastră de a activa într-un domeniu deloc ușor și foarte solicitant, dar nespus de necesar întregii societăți”, se spune în mesajul public al Ministerului Educaţiei.
În mesajul de felicitare este apreciat rolul pedagogilor la formarea unei societăţi democratice şi prospere.
“Ce poate fi mai nobil decât de a contribui la educarea generațiilor de copii și tineri - adevăratul tezaur al țării. Avem nevoie de tineri capabili să facă față provocărilor și schimbărilor timpurilor pe care le trăim, dar mai mult decât atât, să poată construi o lume mai bună și mai tolerantă. Cu toții ne dorim o societate pașnică, liberă și prosperă, iar rolul dumneavoastră ca și catalizator al valorilor fundamentale necesare unei societăți democratice devine crucial. Vă dorim resurse nesecate de inspirație, multă sănătate și copii dornici de a învăța!” se menţionează în adresarea Miniesterul Educaţiei către profesori.
Ziua Mondială a Educației este sărbătorită în fiecare an în data de 5 octombrie, începând din 1994. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a „Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Recomandarea constituie principalul cadru de referință pentru abordarea drepturilor și responsabilităților cadrelor didactice la scară globală.
Experţii estimează că în Moldova învățământul este a doua cea mai mare ramură după numărul de angajați din economia națională și cel mai mare sector bugetar, din care fac parte până la 91 de mii de salariați.
Șefa statului, Maia Sandu a adresat astăzi un mesaj de felicitare pentru toți profesorii și angajații din domeniul Educației
„Pe umerii voștri stă, la drept vorbind, viitorul Moldovei - viitorii medici, ingineri, economiști, artiști, brutari, viitorii profesori! Ca dumneavoastră să puteți crește acest viitor, noi, statul, comunitatea și părinții, trebuie să fim alături de voi în prezent. Să vă oferim venituri pe merit, respectul cuvenit și toată colaborarea necesară pentru a ridica un copil”, a subliniat șefa statului.
Președintele Sandu a mai punctat că le dorește profesorilor să intre cu dragoste și răbdare în clasă, pentru că de dragostea pe care o simt elevii, de disciplina de lucru pe care le-o insuflă și valorile democratice pe care le transmit depinde ce fel de generație creștem.
„Dragi educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi, cadre didactice de sprijin, angajați din sistemul educațional din toată Moldova, plecăciunile noastre!”, a mai notat șefa statului.


