Procurorii PCCOCS au depus demers de aplicare a arestului preventiv pentru 30 de zile în privința conducătorului automobilului, care a lovit un luni un copil la Boldurești, Nisporeni. Urmează ca Judecătoria Chișinău (Sediul Ciocana) să stabilească data și ora examinării demersului.
În spațiul public au apărut informații referitor la implicarea unui procuror, care este rudă cu inculpatul, în acțiuni ce au avut drept scop „ducerea în eroare” a organelor de anchetă în cazul respectiv. Ulterior, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a informat că s-a autosesizat pe acest caz și asigură opinia publică că „acționează în strictă conformitate cu prevederile legislației R.Moldova și în interesul cetățenilor”.
Menționăm că la 19 februarie, în localitatea Boldurești din raionul Nisporeni, un copil de 14 ani a fost tamponat mortal de o mașină, iar șoferul a fugit de la fața locului, lăsând minorul acolo. În urma investigațiilor, oamenii legii au depistat că la volanul mașinii s-a aflat primarul localității Boldurești, Nicanor Ciochină, iar automobilul implicat în accident era de serviciu. Totuși, acesta a fost reținut la 21 februarie.
Polițiștii au mai identificat un suspect pe acest caz, complice al șoferului. Acesta este medic stomatolog și a fost reținut pentru 72 de ore.