Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare în privința lui Constantin Țuțu. Fostul deputat al Partidului Democrat riscă, pe lângă altele, să i se confiște averea nejustificată.
Pentru perioada anilor 2017 – 2019 a fost stabilită o diferența substanțială în mărime de peste 4 milioane de lei, nedeclararea mai multor mijloace de transport, precum și declararea eronată a economiilor sub formă de numerar, veniturilor din donații și a valorii bunurilor deținute cu drept de proprietate.
Actul de constatare nu este definitiv. În cazul diferențelor substanțiale, ANI transmite cauza în instanța de judecată competentă spre examinare în vederea dispunerii confiscării averilor nejustificate.
Totodată, Țuțu riscă să fie decăzut din dreptul de a mai deține o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția celor elective, timp de 3 ani.