Totuși, de la înregistrarea acestor inițiative (ianuarie-februarie 2020) au trecut câteva luni. „Mai mult, am fost loviți de pandemia coronavirus, criza economică, secetă agricolă și alte cataclisme,  dar ”carul stă tot în loc”. Avizele Guvernului, care urmau a fi elaborate de ministerul Economiei și Infrastructurii, chiar dacă sau schimbate deja doi miniștri, până în prezent nu sunt… În toată acestă perioadă prețurile la produsele petroliere pe piața internațională au cunoscut scăderi dramatice, provocând crize nu doar în relaiile dintre principalii actori de pe mopamond, dar și în multe domenii. Și doar în Republica Moldova ”totul este bine și frumos”… În realitate, nici o mișcare pentru a susține în plină criză cetățenii, agenții economici, agricultorii, etc. Mai mult, grație situației în cauză, companiile petroliere obțin zilnic supravenituri de zeci de milioane lei din contul cetățenilor și economiei naționale… Drept exemplu ne servește și un simplu calcul (aproximativ). La 18 mai 2020, la bursa Platts, prețul 1 tone de motorină era de $263! Dacă adăugăm la acest preț plățile pentru transport, import, devamare, comercializare și altele, plus 20% TVA – atunci prețul ei ajunge în Republica Moldova este de $694,6 (cca 12370 lei). Cu alte cuvinte UN LITRU de motorină, comercializat cu amănuntul, trebuie să coste 10.46 bani! În realitate, la stațiile PECO, motorina se comercializa în medie cu 13.10 lei!”, a subliniat deputatul.
 
De asemenea, el a atras atenția referitor la „o șmecherie la noi”. Astfel, produsele petroliere se procură și importă în KILOGRAME, dar se comercializează în LITRI, unde 1 kg = 1.183 litri… „Diferența (venitul) aceasta de 0.183 litri de la fiecare kilogram este un fel de ”cadou” al ANRE sau nu știu al cui pentru companiile petroliere… Dacă facem un calcul la cantitatea produselor petroliere importate obținem sume destul de fabuloase obținute de companiile petroliere…”, a menționat deputatul. 
 
„De ce revin la tema prețului pentru produsele petroliere. Astăzi, după sfârșitul stării de urgență, revenim la ”starea noastră națională” – iarăși sunem ”dominați” de bătăliile politice. În topul știrilor traseismul politic, ”kulioace”, proteste, etc. Desigur, nu putem fi infiferenți de procesele care ne influențează viața, dar se crează impresia că multe dintre aceste ”evenimente de top” sunt create artificial de unele forțe și exponenți politici, cărora această instabilitate politică, socială și economică le servește drept o platformă de obținere a profiturilor. Inclusiv de pe piața petrolieră…
 
După anularea stării de urgență, activitatea legisaltivă revine la programul ei normal. În context, intenționez ca problemele respective, precum și altele legate de depășirea situației de criză din economie, să fie abordate în cadrul Parlamentului la toate nivelurile și voi susține orice inițiativă a colegilor în acest sens”, a conchis Alexandru Oleinic.
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE