Declarația președintelui Maia Sandu despre necesitatea vettingului avocaților a fost amplu comentată pe rețelele sociale. Mai mulți juriști consideră că afirmația șefului statului este destul de gravă
„ Atunci când zici că avocații trebuie să treacă vettingul - este cum ai zice deschis ca nu ai nicio incredere in vettingul judecatorilor și procurorilor. Dar totuși mai vrei și vetting la avocați. NONSENS. Nu neg ca în sistemul avocaturii există probleme de integritate, cum există în toate celelalte domenii. Dar de ce să nu supunem în aces caz vettingului, de exemplu, vameșii? Sau poate inspectorii fiscali? Și mulți mulți alții… toată țara, ce se ne mai jucăm. Acum, la modul serios, pe masa parlamentului se află acea lege cu privire la avocatură care a stârnit scandal în vară și a fost întoarsă de doamna președintă. Parlamentul nou ales va trebui să reexamineze legea, urmând cele invocate de dna președintă în scrisoare. Iar ținând cont de declarațiile doamnei președinte de la emisiunea de ieri, mi-e frică să-mi imaginez cum ar putea arăta această lege în varianta finală. Stimați colegi avocați, vin cu propunerea să nu așteptăm convocarea noii legislaturi, ci să discutăm care ar fi modificările legislative care ar putea contribui la mai multă transparență și integritate în interiorul avocaturii și să punem propunerile respective pe masa parlamentarilor", a scris fostul deputat Olesea Stamate.
Un alt jurist Victor Pruteanu consideră că Președinta Sandu vrea vetting la avocați, lucru care nu este doar o greșeală gravă, ci o lovitură directă la adresa statului de drept și a independenței profesiei de avocat.
„Avocații nu sunt funcționari publici, nu sunt plătiți din bugetul de stat și nu exercită puterea statului. Ei apără oamenii în fața statului. A supune avocații unui control politic, sub pretextul „curățirii”, înseamnă a subordona apărarea cetățeanului voinței celor aflați la putere. Este exact ceea ce fac regimurile autoritare care se tem de oameni liberi și de vocile critice. Vettingul poate fi o soluție excepțională în sistemul judecătoresc, acolo unde magistrații aplică legea în numele statului. Însă aplicarea aceleiași logici avocaților ar transforma o profesie liberală într-o structură controlată politic. Ar fi un precedent periculos, incompatibil cu Constituția și cu standardele Consiliului Europei și ale Uniunii Europene. Prin această declarație, președinta demonstrează o neînțelegere profundă a principiilor democratice și a separației puterilor. Într-un stat de drept, avocatul este ultimul bastion al libertății individuale, nu o rotiță din mecanismul puterii.
În loc să se ocupe de reforma justiției acolo unde corupția este reală – în instituțiile statului – actuala guvernare caută să reducă la tăcere și breasla avocaților, una dintre puținele care mai are curajul să critice abuzurile. Vettingul avocaților nu este o reformă. Este o amenințare politică mascată. Este tentativa de a controla vocile independente, de a intimida și de a elimina pe cei care apără drepturile omului atunci când statul greșește”, a concluzionat Pruteanu.
Și fostul viceministru al Justiției, Nicolae Eșanu crede că declarația șefului statului „este destul de gravă", privind vettingil avocaților.
Recent, Președintele sandu a declarat la o emisiune la Realitatea TV că „ar trebui să facem un vetting și avocaților, pentru că și avocații trebuie să fie oameni onești, și avocații tot trebuie să își demonstreze sursa veniturilor. Deci eu cred că noi trebuie să vorbim și despre o reformă a avocaturii. Eu nu sunt mare specialist, dar o să discut cu mai mulți specialiști și eu cred că trebuie să revenim la acest subiect. Au fost foarte multe abuzuri comise, pentru că au participat și avocații în aceste abuzuri”, a spus Maia Sandu
Unii dintre ei, ca să nu generalizăm, doamne ferește, sigur că sunt oameni corecti și onești în rândul avocaților.


