Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a acordat astăzi, 7 decembrie, mai multe distincţii de stat, cetățenilor cu rezultate remarcabile. Printre aceștia s-au regăsit președintele Consiliului de administrație al SA „Moldova-Gaz”, Alexandr Gusev, directorul SRL „Lukoil-Moldova”, Feyruz Ysayev, mai mulți avocați și oameni de afaceri, printre care și o mamă cu 10 copii din Orhei.

Primul rector, comandant al Academiei  de Poliție „Ștefan cel Mare”, Tudor Roșca, a fost decorat post-mortem cu „Ordinul Republicii”, colonelul de poliție în rezervă, Valeriu Cerba a primit titlul „Ordinul Ștefan cel Mare”, iar „Ordinul de Onoare” a fost oferit mai multor persoane: scriitorului Vasile Gârneț, profesorului universitar la ULIM, Petru Roșca, judecătorului la CSJ, Petru Ursache, precum și directorului SRL „Lukoil-Moldova Feyruz Ysayev.
Cu Ordinul „Gloria Muncii” au fost decorați: șeful Oficiului Stare Civilă din mun Chișinău, Tatiana Amihalachioaie, președintele Comitetului de conducere al Băncii Comerciale „Moldinconbank”, Svetlana Banari, directorul general al Casei de Comerț „M. Hidromașexim”, Valeriu Beregoi; directorul Filialei „Anenii Noi-gaz” a SRL „Ialoveni-gaz”, Vladimir Cîrlan; avocații în cadrul Uniunii Avocaților, Ion Fediuc, Gheorghe Grigoriu și Emilia Vermeiuc; conferențiarul universitar la Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”, Raisa Grecu; președintele Consiliului de Administrație SA „Moldova-gaz”, Alexandru Gusev; mamă a 10 copii s. Susleni, r Orhei, Nadejda Hangan; directorul general al SRL „Grand Lift”, Victor Hîrjău, profesorii universitari la ULIM, Ion Manoli, Maximilian Silvestru, Elena Prus; judecător la Curtea de Apel Bălți, Gheorghe Scutelnic; adjunctul Procurorului General, Igor Serbinov; prorectorul UTM, Pavel Spînu; inspectorul principal al Inspectoratului Ecologic de Stat, Ștefan Stasiev; judecător la Curtea de Apel Chișinău, Alexandru Șpac.
De medalia „Meritul Civic”, s-au învrednicit: avocații în cadrul Uniunii Avocaților Galina Ciuchitu, Zinaida Diordița, Dalila Efratova; directorul Liceului-Internat Republican cu Profil Sportiv, Maria Gabuja; șeful de direcție la Procuratura Generală, Iurii Garaba; directorul Liceului Seral nr.2 din mun. Chișinău, Nina Ivanova; lăcătuș-controlor la Filiala „Anenii Noi-gaz” a SRL „Ialoveni-gaz”, Iurie Morari; membrul Curții de Conturi, Ecaterina Paknehad și președintele Judecătoriei Ceadâr-Lunga, Alexandra Peni.
Medalia „Mihai Eminescu” a fost oferităprofesorului la Liceul Teoretic „Petru Rareș” din or. Soroca, Maria Iavorschi, iar titlul „Artist al poporului” membrului UniuniiArtiștilor Plastici, Iurie Canașin și interpretului de muzică ușoară, Anatol Dumitraș. Titlul onorific „Maestru în artă” a fost primit de către actorul și regizorul Petru Hadîrcă, coregrafului la Teatrul Municipal „Satiricus Ion Luca Caragiale”, Dumitru Tanmoșan.
De asemenea, titlul „Om emerit” a fost oferit lectorului superior la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Tamara Brighidina; consilierului la ULIM, Antonina Galben; directorului adjunct de departament la ULIM, Natella Pașa; precum și directorului comercial al Societății Vânătorilor și Pescarilor, Simeon Istrati.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE