Datorită neînţelegerilor în cadrul coaliţiei de guvernare de la Chişinău, în Republica Molodva pot reveni la putere comuniştii (PCRM), comentează publicaţia Segodnya.ua, cu referire la declararea zilei de 28 iunie 1940 „Ziua ocupaţiei sovietice”, de către preşedintele interimar Mihai Ghimpu.
Potrivit publicaţiei ucrainene, R.Moldova se află în pragul unei noi crize politice, care poate contribui la revenirea partidului lui Vladimir Voronin la putere. Preşedintele Parlamentului R. Moldova care asigură interimatul funcţiei de preşedinte al ţării, fără a aduce la cunoştinţă celorlalţi membri ai Alianţei pentu Integrare Europeană (AIE), a semnat un decret privind declararea zilei de 28 iunie 1940 Zi a ocupaţiei sovietice. Conform decretului, anual, la 28 iunie, în Republica Moldova va fi consemnată Ziua ocupaţiei sovietice şi a comemorării victimelor regimului totalitar comunist.
Decretul prezidenţial a fost o surpriză nu doar pentru cetăţenii moldoveni şi Moscova, dar şi pentru ceilalţi lideri ai partidelor din cadrul AIE. Premierul moldovean, Vlad Filat a declarat pentru presă că nu ştie nimic despre acest decret.
Declaraţia lui Ghimpu a mobilizat simpatizanţii comuniştilor, popularitatea cărora este în creştere. Adepţii liderului PCRM, Vladimir Voronin se declară convinşi de a apăra democraţia în Republica Moldova, începând cu data de 28 iunie. Nu este încă hotărât dacă este vorba despre organizarea unor mitinguri, revolte sau acţiuni de alt ordin.
„Segodnya” susţine că prin acţiunea sa, liderul Partidului Liberal (PL) Mihai Ghimpu ar fi început campania electorală, nu atât pentru postul de preşedinte, cât pentru accederea partidului său în viitorul legislativ, deoarece popularitatea lui Ghimpu este sub 2%. De asemenea, Ghimpu încearcă să sporească electoratul proromân, dar şi simpatizanţii în rândul Partidului Liberal Democrat, condus de Vladimir Filat.
În situaţia creată de tensiune între membrii AIE şi declararea Rusiei, în calitatea sa de succesor de drept al Uniunii Sovietice, drept o ţară ocupantă, cel mai mult au de câştigat comuniştii. Ex-preşedintele ţării Vladimir Voronin, care în perioada conducerii sale, avea relaţii tensionate cu Rusia, are toate şansele, în prezent, la un sprijin din partea Moscovei.
„Ghimpu a făcut o declaraţie care în viitor va fi în contradicţie cu interesele sale”, a declarat deputatul rus Konstantin Zatulin, comentând decretul privind declararea în Moldova a Zilei ocupaţiei sovietice.
Poziţia oficială a Moscovei în ceea ce priveşte 28 iunie – Ziua ocupaţiei sovietice, nu a fost deocamdată anunţată.