politik.mdTinerii Național-Liberali (TNL) colectează semnături, în perioada 25 iunie – 03 iulie, între orele 10:00 şi 20:00, pentru lichidarea consecințelor pactului Molotov-Ribbentrop.
”Până în prezent nu au fost persoane care să fie împotriva acțiunii și în jumătate de oră am colectat deja peste 40 de semnături. Pot spune că obținem câte 2 semnături pe minut”, a declarat Nicolae Mărgărint, vicepreședintele TNL.
”Scopul acestei acțiuni este de a aduce mesajul nostru legat de unirea cu România prin discuțiile cu oamenii și de a le arăta că trebuie să se implice în lichidarea pactului. Mai mult, noi vom colecta semnături până când acest pact va fi lichidat. Eu cred că acum după schimbarea stării de lucruri la TV publică se va putea explica oamenilor adevărul”, a declarat Vitalia Pavlicenco, Președintele PNL.
Pe data de 28 iunie, în cadrul acestei manifestări de nouă zile a PNL, va avea loc o coborâre în bernă a drapelelor PNL în Scuarul Europei și o conferință de presă.
De asemenea, TNL va adresa Ambasadei Germaniei o scrisoare adresată Cancelarului german Angela Merkel, prin care i se solicită ca, împreună cu Președintele rus Dmitri Medvedev, să demareze lichidarea consecințelor Pactului Molotov-Ribbentrop.  
Tinerii se află la intrarea pe Aleea Clasicilor din Parcul central Ștefan cel Mare (Scuarul Europei) pentru a colecta semnături și a explica doritorilor esența tragicului eveniment de la 28 iunie 1940, când Basarabia a fost ocupată de Armata Sovietică, urmare a ultimatumului înaintat Guvernului României prin Pactul Molotov-Ribbentrop.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE