Partidul Popular Creștin Democrat, înregistrat drept concurent electoral, s-a ales cu o avertizare din partea Comisiei Electorale Centrale, anunță Politik.md. Potrivit deciziei CEC, formațiunea a admis încălcarea prevederilor electorale și a folosit materiale promoționale, fără a le include în fondul electoral.
Potrivit președintelui CEC, Iurie Ciocan, PPCD contrar legislației, a efectuat agitație electorală printr-o broșura cu titlul „Planul Roșca” și a folosit mijloace financiare, pe care nu le-a inclus în fondul electoral, pentru că nu a are deocamdată acest fond.
„Concurentul electoral în cauză nu a deschis un cont - fond electoral. Din timp a tipărit aceste materiale promoționale și le-a distribuit, respectiv eu văd utilizarea mijloacelor bănești nedeclarate în alegeri”, a explicat Iurie Ciocan.
În acest sens, CEC a obligat concurentul electoral în cauză să respecte legislația și să includă cheltuielile de tipar și distribuție a broșurii în fondul electoral al partidului, la capitolul cheltuieli. Responsabil de executarea acestei hotărâri este Ministerul de Interne, decizia întrând în vigoare la data adoptării și urmează a fi publicată în Monitorul Oficial.  

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE