Dacă forțele politice din AIE-2 nu au reușit să negocieze cu demnitate față în față cu PCRM și au recurs la “calul troian”-Grupul Dodon, sunt mai oportune alegerile anticipate, decât Republica Moldova să aibă un Președinte ajuns în funcția supremă în stat, printr-o cârdășie antiromânească. Aceasta este poziția PNL față de situația recent creată pe arena politică a Republicii Moldova.
Potrivit declarațiilor scrise, PNL consideră că societatea trebuie să se mai exprime o dată în alegeri anticipate, punând note forțelor politice, care s-au angajat să aleagă un Președinte democrat.
”Dar acum se pun la cale tertipuri și scenarii ca să aleagă un comunist. Alegerile sunt o formă de manifestare a democrației, ele trebuie să aibă loc onest, fără manipulări, cumpărări și deturnarea voturilor exprimate”, este scris în declarație.
Potrivit declarației, după “Diversiunea Filat”, care a constat în cumpărarea masivă, în noiembrie 2010, cu orez și săpun, a voturilor alegătorilor însărăciți cu bună știință de comuniști timp de zece ani, acum Republica Moldova este în fața pericolului de a fi victima “Diversiunii Dodon”, care, împreună cu PLDM, comuniștii, cercurile separatiste de la Tiraspol și cele imperialiste de la Kremlin, dar și cu unii factori europeni manipulați, o împing pe fostul demnitar în regimul communist, Zinaida Greceanii, la funcția supremă în stat.