Membrii Partidului Liberal Democrat s-au întruit astăzi în şedinţe la sediul partidului, pentru a discuta situaţia de după votul de ieri în Parlament, anunţă Politik.md cu referire la Jurnal.md. Potrivit sursei, la şedinţe a fost prezent şi Iurie Leancă, precum şi mai mulţi membri ai Consiliul Politic al partidului.
Vicepreşedintele PLDM, Vadim Pistrinciuc, a afirmat că s-a discutat despre situaţia politică, dar că nu a fost propus subiectul privind înaintarea repetată de către PLDM a candidatului desemnat la funcţia de prim-ministru.
Acelaşi lucru l-a spus şi colegul său de partid, George Mocanu. „O să facem declaraţii pentru presă mai târziu, eventual când o să luăm decizii. Am avut doar discuţii foarte bune”, a declarat liberal-democratul.
Între timp, membrul PLDM, Grigore Belostecinic a subliniat că se va decide cine va fi candidatul înaintat la fotoliul de premier la următoarea şedinţă a biroului politic, fără a preciza însă când va avea loc aceasta.
Amintim, că ieri candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru, Iurie Leancă, nu a întrunit numărul necesar de voturi. Acesta a fost ales doar de către reprezentanţii PLDM şi PD. Ulterior Iurie Leancă a menţionat că îşi va insista asupra creării unei Alianţe dintre PLDM, PD şi PL.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE