Mihai Godea, prim-vicepreşedintele, Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) constată că autorităţile moldovene nu şi-au onorat obligaţiunile faţă de victimele deportărilor comuniste şi faţă de urmaşii acestora. ”Până în prezent nu există un mecanism aplicabil de restituire a averilor persoanelor deportate”, a menționat Godea, joi, 2 iulie într-o conferință de presă, transmite Politik.
”După 60 de ani de la tragicele evenimente, Republica Moldova este guvernată de un regim comunist autoritar, al cărui politică de bază este genocidul împotriva propriului popor”, a menționat Vladimir Hotineanu, candidat pe listele PLDM.
Majoritatea persoanelor care au fost repuşi în drepturi în anii 1990 şi cărora li s-a făcut dreptate, sub aspect moral, au primit despăgubiri mizere. ”Estimările pierderilor, la acel moment, nu corespundeau nici pe departe cu cele pe care le-au avut de suportat, în mod abuziv, deportaţii”, a spus Vladimir Hotineanu.
În cadrul conferinței Partidul Liberal Democrat din Moldova a făcut un apel către Mitropoliile ortodoxe ale Moldovei şi Basarabiei, către toate confesiunile din Republica Moldova ca în ziua de duminică, 5 iulie, în toate edificiile de cult din ţară se fie înalţate rugi pentru victimele deportărilor.
La data de 6 iulie se împlinesc 60 de ani de la deportările masive ale cetăţenilor, operate de către regimul comunist pe teritoriul Republicii Moldova. Acum 60 de ani, 11.293 de familii au fost duse forţat în Gulagul stalinist.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE