Liderul fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț, deputatul PD, Igor Corman și liberalul Valeriu Munteanu au oferit detalii, în cadrul emisiunii ÎnProfunzime, despre scandalul din cadrul concursului de numire în fucția de director la CNA pe Viorel Chetraru, anunță Politik.md.
PLDM-istul Valeriu Streleț a declarat că inițial deputații liberal-democrați erau contra acetui candidat, însă au fost convinși de către liderul lor, Vlad Filat, ca să-l voteze. „Ne-a convins să votăm, pentru că oricum, la final, plenul Parlamentului aprobă candidatura. S-a convenit că rămâne Chetraru la funcţia pe care o doriţi voi, dar sub angajamentul că îşi va face meseria cinstit, echidistant, va fi apolitic, ceea ce din păcate nu se întâmplă. Azi dimineața, am văzut cum a reacționat instituția la faptul că noi nu putem avea încredere în ei: au apărut așa-zisele probe, care au fost turnate în presă. Zumbreanu nu are ce investiga, el trebuie să-și dea demisia. Chetraru ține în echipă persoane, care au investigat cazuri legate de cetățeni, care ulterior au fost câștigate la CEDO. Acest Zumbreanu continuă să stea la CNA și să fie o cheie importantă. Cum putem vorbi de reformă?”, a declarat Valeriu Streleț.
Liberalul Valeriu Munteanu, însă, a venit cu acuzații față de PLDM, specificând că atât timp cât Chetraru era prietenos lui Filat, atunci el convenea în calitate de șef al CNA-ului, însă după ce au fost atinse persoane sus-puse de PLDM, atunci au și apărut primele reacții din partea formațiunii. „Când s-a desfăşurat concursul, în comisie, Mihai Ghimpu l-a apreciat cu nota 5, eu – cu nota 7. Liberal-democraţii, dacă ei sunt atât de sfinţi, trebuia să puncteze aşa cum au considerat, dar ei au pus 8 şi 9. O instituţie care acum 2 luni era gata să dea la bot pentru şeful lor de partid, era comodă, dar acum când instrumentează nişte cazuri care nu le plac, deja nu mai este comodă ”, a specificat Munteanu.
Deputatul PD, Igor Corman, a declarat că odată ce au ieşit la iveală nişte anchete, imediat apar învinuiri precum că CNA ar fi unealtă politică. „În cazul alegerii lui Chetraru, reprezentanții PD din comisie ne-au asigurat că a fost un concurs corect și a fost votat solidar. Acum au ieșit niște dosare și gata, șeful CNA este unealtă politică. Nu sunt jurist, dar înţeleg că Centrul Anticorupţie, care dorim să lupte cu corupţia, trebuie să-şi facă ancheta şi asta nu înseamnă că dă verdictul, ci trebuie să meargă cu dosarele în judecată. Dosarele vor fi transparente, nu fac ei ce doresc din capul lor”, a menţionat Igor Corman. 
Descinderile ofiţerilor anticorupţie la FISC au avut loc pe 15 februarie, în ziua când s-a deschis sesiunea parlamentară de primăvară-vară. Acestea au avut loc şi în Guvern. În urma partajărilor funcţiilor în baza Acordului de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană, funcţia de director al CCCEC a revenit PDM-ului, iar cea de director al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat – PLDM-ului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE