Numirea reprezentantului special de la Kremlin pentru Tiraspol, Dmitri Rogozin, este un gest de amestec în treburile interne ale Republicii Moldova, fapt care sfidează integritatea statului. Guvernul de la Chişinău trebuie să respingă orice vizită a oficialului pe teritoriul Republica Moldova. O declarație în acest sens a fost lansată astăzi, 11 aprilie, de către liberalul Ion Hadârcă.
Totodată, liberalul a menționat că numirea lui Rogozin într-o zi cu numirea reprezentanților Abhaziei și Osetiei de Sud, denotă faptul că Rusia tratează Transnistria drept regiune aflată sub jurisdicţia sa.
"Federaţia Rusă nu tratează Transnistria ca parte a Republicii Moldova, ci ca un teritoriu aflat sub jurisdicţie rusă. Iar numirea prin decrete a reprezentanţilor speciali în Osetia şi Abhazia doreşte să sugereze nu numai o paralelă cvazi-perfectă între situaţiile celor trei regiuni separatiste, ci şi o abordare egală din partea autorităţilor ruse: nerecunoaşterea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi a suveranităţii sale asupra Transnistriei, la fel ca şi în cazul altor regiuni separatiste, sprijinite de Federația Rusă pe toate căile: militar, financiar, energetic", a precizat Hadârcă.
Amintim că, la 21 martie 2012, liderul de la Kremlin a semnat un decret privind desemnarea lui Dmitri Rogozin în calitatate de reprezentant al Kremlinului în Transnistria.