Pentru alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie în mun. Chişinău vor fi deschise 297 secţii de votare, transmite Politik cu referire la un comunicat de presă al Primăriei.
Dintre acestea, 242 de secţii vor fi deschise în oraşul Chişinău, iar 55 în suburbia capitalei.
Spre deosebire de alegerile parlamentare din 5 aprilie, au mai fost deschise suplimentar 4 secţii de votare, 3 în sectorul Botanica şi una în comuna Budeşti. Necesitatea creării acestor secţii se explică prin faptul că, potrivit legislaţiei în vigoare, numărul alegătorilor la o secţie de votare nu trebuie să depăşească 3 mii.
Birourile secţiilor de votare îşi vor începe activitatea la 14 iulie. Până atunci, Consiliul municipal Chişinău urmează să aprobe candidaturile pentru funcţia de membru al birourilor electorale. Această chestiune a fost inclusă pe ordinea de zi a şedinţei CMC de vineri, 10 iulie. La sediile secţiilor de votare vor fi publicate şi listele electorale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE