Agenția Națională pentru Reglemenare în Energetică a adoptat o hotărâre privind aplicarea unor tarife diferențiate la gaz pentru consumatorii Rotalin Gaz de 11,71 de lei pentru metrul cub cu TVA inclus, cu 9 bani mai puțin față de cît a cerut operatorul
Pentru consumatorii rețelelor de medie presiune metrul cub va costa 9,95 de lei, iar pentru cei racordați la rețeaua de înaltă presiune – 8,48 de lei metru cub, notează bani.md ANRE își argumentează decizia prin faptul că din ianuarie pînă în iunie, veniturile companiei s-au ridicat la 164,2 milioane de lei. Totodată, aceasta a primit profituri în exces în valoare de 43,9 milioane de lei, ceea ce a făcut posibilă ajustarea tarifului. Compania deserveste circa 20 de mii de consumatori din regiunile Hîncesti, Straseni, Ialoveni, Causeni si Stefan-Vodă. Anterior, Rotalin Gaz a furnizat metan consumatorilor la tarife aprobate pentru Moldovagaz, dar apoi a primit statutul de companie obligată să presteze servicii publice de furnizare a gazelor.
Tariful la gaz pentru consumatorii casnici Moldovagaz este de 18,07 lei (inclusiv TVA), iar experții spun că este loc pentru o reducere a acestora până la 13 lei metrul cub.