În ultimele 48 de ore, angajații Serviciului Vamal au contracarat două tentative de scoatere ilegală din țară a 11 880 de țigarete nedeclarate. Potrivit Serviciului Vamal, marfa cu mărcile ”Plugarul” și ”Rothmans” era marcată cu timbre de acciz ale Republicii Moldova, informează Politik.md.
Primul caz a fost înregistrat la Sculeni, unde vameșii au găsit 5 400 de țigarete marca ”Plugarul”. Produsele de tutungerie erau disimulate în rezervorul unui autovehicul, condus de către un cetăţean moldovean în vârstă de 32 de ani.
Celelalte 6 480 de țigarete nedeclarate au fost descoperite de vameșii de la Leușeni în pereții laterali ai unui automobil, la volanul căruia se afla un conațional de 22 de ani.
Autoritatea vamală a dispus ridicarea bunurilor în vederea confiscării, iar contravenienții urmează să achite amenzi în cuantum de 3 000 de lei fiecare.