Statul cheltuie zilnic peste 400 de lei pentru întreținerea unui deținut, în timp ce doar unul din cinci muncește. În acest context, Parlamentul din Republica Moldova a aprobat, pe 30 aprilie, în prima lectură, un proiect de lege care urmărește creșterea gradului de angajare a persoanelor condamnate și facilitarea reintegrării acestora în societate.
Datele au fost prezentate de secretarul de stat la Ministerul Justiției, Eduard Serbenco, care a precizat că un deținut costă aproximativ 401 lei pe zi. Astfel, cheltuielile lunare depășesc 12.000 de lei pentru fiecare persoană aflată în detenție, iar anual ajung la peste 146.000 de lei.
În prezent, doar 1.223 de deținuți din totalul de 6.611 sunt încadrați în muncă, ceea ce reprezintă aproximativ 18%. Dintre aceștia, circa 10% activează în interiorul penitenciarelor, iar alți 8% desfășoară activități remunerate în baza unor contracte cu instituții publice sau companii private.
Autoritățile își propun ca până la sfârșitul anului 2027 cel puțin 25% dintre deținuți să muncească, iar până în 2030 – minimum 40%, nivel comparabil cu cel din state europene precum Olanda și Germania.
Proiectul de lege prevede mai multe măsuri pentru atingerea acestor obiective, inclusiv sprijin pentru companiile care angajează deținuți, extinderea muncii în afara penitenciarelor sub supraveghere electronică și dezvoltarea antreprenoriatului social în sistemul penitenciar.
De asemenea, perioada de muncă va fi inclusă în stagiul de cotizare, iar contribuțiile sociale vor fi transferate către bugetul asigurărilor sociale. Sunt prevăzute și reguli privind remunerarea deținuților, precum și gestionarea conturilor acestora, inclusiv limitarea alimentării din exterior.
Totodată, inițiativa creează cadrul pentru dezvoltarea activităților economice în penitenciare, prin înființarea de ateliere, unități de producție și programe de învățământ dual.
Pe de altă parte, opoziția vine cu propuneri mai dure. Reprezentantul Partidul Nostru, Alexandru Berlinschii, a declarat că persoanele condamnate pentru corupție ar trebui obligate să muncească.
„Cei care au prejudiciat statul nu pot sta pe banii contribuabililor fără să întoarcă nimic societății. Munca nu este doar o formă de recuperare a prejudiciului, ci și un instrument real de disciplină și responsabilizare”, a spus acesta.
Proiectul a fost votat în prima lectură cu sprijinul a 72 din cei 89 de deputați prezenți și urmează să fie examinat în lectura a doua pentru a deveni lege.


