Primarul Chișinău, Ion Ceban, critică reforma administrativ-teritorială promovată de guvernare și anunță că va propune organizarea unui referendum local, în cazul în care vor fi modificate granițele municipiului.
Edilul susține că subiectul „amalgamării benevole” a localităților este tot mai prezent în spațiul public și ar putea viza inclusiv extinderea teritorială a capitalei.
„Dacă acest lucru se va adeveri, vom veni cu propunerea ca să fie efectuat un referendum local, ca cetățenii municipiului Chișinău să se expună în această privință”, a declarat Ion Ceban.
Potrivit acestuia, într-un stat european, astfel de decizii trebuie luate doar în baza unui consens larg în societate.
„Este nevoie de un consens larg, nu de decizii politice impuse de un partid”, a subliniat primarul.
Ion Ceban a comparat actualele inițiative ale guvernării cu reforma electorală din perioada lui Vladimir Plahotniuc, când au fost introduse circumscripțiile uninominale.
„Ceea ce se face prin aceste amalgamări seamănă cu ceea ce a făcut Plahotniuc. Atunci erau circumscripții, acum ar putea fi localități amalgamate”, a afirmat acesta.
Primarul a criticat și lipsa de claritate privind modul de implementare a reformei, dar și graba autorităților de a reduce numărul primăriilor.
„Nu este clar cum se va realiza această reformă și cum va arăta în final. Graba de a închide sute de primării ridică semne de întrebare”, a declarat Ion Ceban.
În acest context, edilul capitalei a anunțat că va solicita inițierea procedurilor necesare în Parlament pentru organizarea unui referendum privind reforma administrației publice locale.
„Vom propune organizarea unui referendum, astfel încât cetățenii să poată decide, așa cum este normal într-o țară democratică”, a conchis Ion Ceban.
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a reacționat la declarațiile primarului capitalei, susținând că reforma administrației publice locale este una voluntară și aduce beneficii atât autorităților locale, cât și cetățenilor.
Potrivit lui Alexei Buzu, temerile exprimate de edilul Chișinău, Ion Ceban, sunt nejustificate.
„Din reforma APL, făcută bine, împreună, fiecare cu contribuția sa, toți vor avea de câștigat — și aleșii locali, dar mai ales cetățenii. Nu este clar de ce anume se teme Ceban, dar, dacă nu poate să contribuie, îl rog foarte mult să nu încurce”, a declarat oficialul.
Acesta a subliniat că procesul de amalgamare este unul benevol și vizează doar unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I, nu municipiile.
„Deciziile de amalgamare sunt benevole. Un primar al unui municipiu de peste 600 de mii de locuitori ar trebui să încurajeze satele să-și unească administrațiile, pentru a avea servicii mai bune, precum apă, canalizare și acces la proiecte”, a explicat Alexei Buzu.
Referindu-se la posibila afectare a capitalei, oficialul a precizat că municipiul Chișinău nu este vizat de reformă.
„Amalgamarea se referă la unitățile de nivelul I, nu de nivelul II. Orașul Chișinău este de nivelul II și nu este afectat”, a spus acesta.
Totodată, Buzu a menționat că unele comunități au inițiat deja procese de unire administrativă, iar Guvernul le susține atunci când există acord la nivel local.
„Sunt localități care au pornit, prin decizii comune, procesul de unire, iar noi le susținem. La fel, sunt sate care doresc să se unească cu suburbii din apropiere”, a precizat oficialul.
Secretarul general al Guvernului a insistat că toate deciziile sunt luate în urma consultărilor cu cetățenii și la inițiativa comunităților.
„Toate aceste decizii sunt făcute doar prin consultări cu oamenii și la decizia comunităților. Păcat că Ceban nu respectă și nu susține deciziile oamenilor”, a declarat Alexei Buzu.
În final, acesta a lansat un apel către primarul capitalei să evite, în opinia sa, mesajele alarmiste.
„Chișinăul are nevoie de un primar competent și de un buget aprobat la timp, dedicat nevoilor oamenilor, nu de minciuni și frici false”, a conchis Alexei Buzu.


