Perspectiva aderării la Uniunea Europeană a statelor ex-sovietice - Republica Moldova, Ucraina, Georgia şi cele din Caucazul de Sud este de „domeniul science-fiction”. De această părere este Fernando Valenzuela, şeful delegaţiei Uniunii Europene în Rusia, scrie NEWSru, citând publicaţia “Nezavisimaia Gazeta”.
“Este de domeniul science-fiction [o asemenea perspectivă - n.r.], a declarat Valenzuela. În viitorul apropiat pentru Ucraina şi Georgia nu există o perspectivă de aderare la UE”. Potrivit funcţionarului de la Bruxelles, UE are deja un număr de ţări candidate, “cu care se poartă negocieri dificile privind aderarea”. “Există şi un alt număr de state care nu au statutul de candidat [la aderarea în UE - n.r], dar sunt incluse în procesul de extindere europeană prin alte căi: Acestea sunt ţările din Balcani”, a specificat Valenzuela.
„Poate UE accepta printre membrii săi pe Mongolia?”, se întreabă oficialul european. Această perspectivă poate fi discutată o oră. Dar va fi o speculaţie. Acelaşi lucru se poate de afirmat şi despre perspectivele ţărilor din Caucazul de Sud, Ucraina şi Moldova”, susţine Valenzuela.
În general, “aderarea la UE este o etapa finală a procesului de integrare europeană, nu, începutul ei. Nu există nicio garanţie cum se vor încheia negocierile”. În acelaşi timp, şeful delegaţiei Uniunii Europene în Rusia, consideră că nimic nu este imposibil pentru ţările care se vor membre a familiei europene, deoarece Tratatul UE nu fixează limitele graniţelor de extindere a Uniunii Europene”.