Liderul Mișcării Antimafie, Sergiu Mocanu, a recunoscut, ieri, 9 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, că apără interesele unor persoane și din această cauză a făcut publică informația, despre omorul tânărului în timpul unei vânători din rezervația Pădurea Domnească, anunță Politik.md.
Potrivit lui Mocanu, el a făcut publică acea declarație, pentru a proteja persoanele, care s-au ocupat de colectarea informațiilor date și care și-au expus la risc familiile și viața lor. „Oamenii pe care îi protejez sunt oameni din sistem, în special ofițeri de poliție. Pentru cei, care speculează că informația la mine ar fi ajuns de la Filat: trebuie să știți că în sistem au apărut oameni, care au început să lupte cu sistemul ăsta. Numai plecarea acestei guvernări va rezolva problema”, a declarat politicianul.
Tot el mai afirmă că, datorită unei tranzacții dintre premierul Vlad Filat și vicepreședintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, actualul viceministru de Interne, Ion Bodrug, a ajuns în acest post. „Alexandru Jizdan ar urma să devină șeful Comisariatului General de Poliție, după aplicarea legii de reformare a poliției. Acel Alexandru Jizdan, care ar avea relații cu Renat Usatîi”, a mai afirmat Mocanu.
Amintim, că anume liderul Mișcării Antimafie a fost cel care a anunțat în mod public despre omorul tânărului Sorin Paciu în timpul unei partide de vânătoare, la care au participat Procurorul General, Valeriu Zubco, președintele Curții de Apel, Ion Pleșca, vicepreședintele Curții de Apel, Gheorghe Crețu, directorul Angenției de Stat „Moldsilva”, Ion Lupu, precum și alți oameni de afaceri și pădurari.