De ziua comemorării victimelor ocupaţiei sovietice din anul 1940 Partidul Naţional Liberal va coborî drapelele în bernă în Scuarul Europei şi va remite Ambasadei Germaniei o scrisoare adresată Cancelarului german Angela Merkel, prin care i se solicită ca, împreună cu Președintele rus Dmitri Medvedev, să demareze lichidarea consecințelor Pactului Molotov-Ribbentrop.

Despre aceasta a comunicat preşedintele partidului, Vitalia Pavlicenco, în cadrul unei conferinţe de presă luni, 28 iunie.
Vitalia Pavlicenco a menţionat că reprezentanţii partidului său vor fi prezenţi azi în faţa Parlamentului pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de Decretul prezidenţial, faţă de poziţia lui Mihai Ghimpu şi pentru a-şi expune dezacordul cu deputaţii ce se vor deda la încercări sau decizii nesăbuite în raport cu şeful interimar al statului.
Totodată, PNL consideră că Decretul prezidenţial nu poate fi, în nici un caz, anulat sau retras, şi speră că şi Curtea Constituţională, chemată să decidă asupra legalităţii lui, va pune la bază legea, nu influienţele comercial-politice. “
AIE trebuie să apară în faţa opiniei publice cu o poziţie clară şi unică privind adevărul istoric indiscutabil”, spune Pavlicenco. “Şi asta, deoarece opinia publică este nedumerită de apropierea poziţiilor unor componente ale AIE de cele ale comuniştilor.”
Săptămâna trecută tinerii PNL au început o acţiune de sensibilizare a populaţiei prin colectarea de semnături privind necesitatea lichidării consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop. Până în prezent au fost colectate circa 500 de semnături.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE