Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a depus o adresare la Curtea Constituţională, prin care cere să declare nule alegerile din 30 noiembrie, anunţă Politik.md.
Comuniştii invocă argumentele precum că au fost admise o serie de încălcări în timpul procesului de vot şi anume: proasta funcţionare a Registrului de stat al alegătorului, precum şi divergenţa dintre datele preliminare privind rata participării la vot în ziua alegerilor şi rezultatele preliminare ale alegerilor anunţate de Comisia Electorală Centrală.
De asemenea, PCRM susţine că sunt bănuieli rezonabile de falsificare a rezultatelor votării şi modificarea dubioasă a datelor privind numărul buletinelor de vot declarate nevalabile. În adresarea PCRM la Curtea Constituţională se mai atenţionează asupra faptului că CEC şi Ministerul Justiţiei nu au executat decizia definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel cu privire la suspendarea înregistrării partidului-clonă PCR.
„Ţinând cont de argumentele invocate, Partidul Comuniştilor din RM consideră că au fost încălcate mai multe prevederi ale Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a Convenţiei Europeane a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale precum şi, ale Codului electoral. Ignorarea şi încălcarea normelor de drept naţionale şi internaţionale au influenţat rezultatele votării şi atribuirea mandatelor. Din aceste motive, PCRM a solicitat Curţii Constituţionale să declarare alegerile nule”, se menţionează în adresare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE