Partidul politic „Renaștere”, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, riscă să fie limitat în activitate, la solicitarea Comisiei Electorale Centrale (CEC). Asta după ce ar fi folosit bani nedeclarați în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale noi din comuna Târnova, raionul Dondușeni, din 19 mai 2024. CEC va sesiza Procuratura Anticorupție și Ministerul Justiției cu privire la potențialele ilegalități.
CEC a realizat controlul finanțării Partidului Renaștere pentru perioada ianuarie - aprilie curent, în urma unei sesizări depuse de deputatul PAS Mihail Leahu. CEC a constatat influențarea alegătorilor și a decis inițierea controlului finanțării Partidului Renaștere, notează agora.md
În consecință s-a depistat includerea unor date incomplete și superficiale în Raportul privind gestiunea financiară. Potrivit CEC, conducerea partidului ar fi tergiversat activitatea grupului de control prin acțiuni cum ar fi: neprezentarea documentelor solicitate, tăinuirea evenimentelor organizate de conducerea partidului sau a celor în care a fost implicată conducerea partidului, neprezentarea documentelor ce confirmă suportarea cheltuielilor pentru organizarea diferitor evenimente, inducerea în eroare a grupului de control prin prezentarea de acte ce nu corespund realității, precum și prezentarea întârziată a contractelor de locațiune.
Totodată, CEC a menționat că reprezentanții Renaștere nu au oferit explicațiile de rigoare, iar la ședința din 29 august nu au fost prezenți pentru a comenta subiectul.
În cele din urmă, CEC a decis să-i solicite Ministerului Justiției limitarea activității partidului. De asemenea, Procuratura Anticorupție va fi sesizată asupra evenimentelor organizate de partid, aparent fără acte ce ar confirma legalitatea obținerii și folosirii mijloacelor bănești.
Ministerul Justiției ar urma să solicite Partidului Renaștere „să întreprindă măsuri privind încetarea acțiunilor ilegale în termen de cel mult o lună”. Dacă partidul politic nu se va conforma, activitatea îi va fi suspendată pe un termen de până la șase luni.
Anterior, o altă formațiune politică afiliată lui Șor partidul „Șansă” a fost limitat în activitate pe o perioadă de trei luni.
Legea spune că, pe perioada limitării activității, formațiunii politice îi este interzisă „fondarea mijloacelor de informare în masă, organizarea întrunirilor, mitingurilor, demonstrațiilor, pichetărilor şi a altor acţiuni publice, folosirea tuturor tipurilor de depuneri bancare, cu excepția cazurilor când sunt necesare decontări cu contractanții, decontări aferente îndeplinirii contractelor individuale de muncă, decontări pentru repararea prejudiciilor cauzate prin acţiunile partidului politic, decontări pentru plata impozitelor, taxelor şi amenzilor”.