Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a declarat că aderarea deplină a Republicii Moldova și a Ucrainei la Uniunea Europeană nu reprezintă, în acest moment, o opțiune imediată, subliniind că procesul de extindere trebuie adaptat noilor realități.

Potrivit oficialului german, Uniunea Europeană are în față două opțiuni: fie renunță la politica de extindere, fie identifică o formulă de integrare graduală, care să ofere statelor candidate un statut intermediar, cu drepturi limitate, până la obținerea calității de membru cu drepturi depline.

Friedrich Merz a precizat că susține în continuare perspectiva aderării Republicii Moldova, Ucrainei și statelor din Balcanii de Vest la Uniunea Europeană, considerând că abandonarea procesului de extindere ar fi „cea mai rea opțiune”.

Cancelarul a subliniat că extinderea Uniunii Europene este un proces complex, care necesită timp, reforme și îndeplinirea criteriilor de aderare de către statele candidate. În opinia sa, o etapă intermediară de integrare ar putea reprezenta o soluție pentru consolidarea cooperării dintre UE și țările aflate pe drumul aderării, fără a afecta standardele necesare pentru obținerea statutului de membru deplin.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE