Parlamentul a desemnat miercuri, 23 decembrie, şase membri ai Consiliului de Observatori ai Companiei Teleradio Moldova, iar chestiunea a provocat un scandal, însoţit de replici dure între comunişti şi Alianţa pentru Integrare Europeană.
Consiliul Coordonator al Audiovizualului a anunţat concurs pentru aceste funcţii pentru că unei părţi din actualii membri le-a expirat termenul, iar altora le expiră la 28 decembrie. "Fărădelegile nu vor trece neobservate şi vor avea un impact negativ. Acest concurs se bazează pe fals, iar Corina Fusu trebuie să răspundă pentru această falsificare”, a declarat într-un discurs Grigore Petrenco. El s-a adresat şi candidaţilor să retragă candidaturile şi să nu participe „la această farsă”. „Este un pas înapoi în dezvoltarea instituţiilor democratice”, a declarat Petrenco.
În continuare l-a criticat pe premierul Vlad Filat, lăsând să se înţeleagă că acum televiziunea publică îi va aparţine lui. El i s-a adresat lui Filat să nu apară prea des la televiziunea publică, deoarece "multor cetăţeni le e greaţă de Dvs. personal şi de guvernul provizoriu”.
În replică, Filat a declarat că „toţi suntem provizorii, dar este important ce rămâne. Am fost din cei iubiţi în ghilimele, am fost foarte tolerant, dar constat încă o dată că am vorbit foarte mult de toate ilegalităţile şi nu i-am tras la răspundere”.
Deputatul Leonod Bujor de asemenea a respins acuzaţiile aduse, spunând că „dorim să avem o TV publică, oameni specialişti, cu onoare. Până acum erau selectaţi pe principii partinice”.
Cei şase membri au fost votaţi cu 52 de voturi. Ei sunt: Viorica Cucereanu (Bogatu), Raisa Lozinschi-Hadei, Viorica Meşină-Prodan, Aurelia Peru-Balan, Eugen Rîbca şi Vitalie Ţapeş. Modificarea structurii CO ar putea conduce şi la schimbarea conducerii Teleradio-Moldova.