Astăzi, 28 noiembrie 2013, la Vilnius, Lituania, are loc parafarea textului Acordului de Asociere, care include și crearea Zonei de Liber Schimb, Aprofundat și Cuprinzător.
Viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, a declarat, în cadrul unei intervenții pentru PublikaTV, că fost nevoie de circa 2 ore, pentru ca să fie puse toate semnăturile pe fiecare pagină a textului Acordului. „Pentru că Acordul are peste 900 de pagini”, a explicat viceministrul.   
La procesul de parafare participă negociatorii șefi ai Acordului de Asociere, din partea RM, Natalia Gherman, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, iar din partea UE a fost prezent Gunnar Wiegand, director executiv pentru Europa și Asia Centrală, Serviciul European pentru Acțiune Externă.
De asemenea, au fost prezenți și negociatorii șefi adjuncți:  viceministrul Economiei al RM, Octavian Calmîc și Luc Devigne, șef de unitate, aspecte comerciale cu PaE, directoratul general pentru Comerț, Comisia Europeană.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE