Abrogarea regimului “ruşinos” de vize impus cetăţenilor români va fi prima deciziea noului Executiv. Tot în prima şedinţă a Guvernului vor fi adoptate măsuri pentru susţinerea comercianţilor de struguri, dar şi restabilirea relaţiilor cu Fondul Monetar Internaţional şi alţi donatori financiari. Despre aceasta a anunţat Vlad Filat în cadrul emisiunii “În PROfunzime”, luni seara.   
Premierul desemnat, a mai precizat că prima vizită oficială va fi la sfârşitul lunii la Bruxelles, după care va urma Parisul. “Dar este la fel de important să ajungem şi la Berlin şi la Bucureşti şi la Kiev”, a subliniat Vlad Filat, dând asigurări că “în cazul în care Guvernul va fi stabil, la sfârşitul anului 2012 vom avea acces liber în UE”.
În acelaşi context, Filat a menţionat că va discuta cu partea română în vederea semnării Convenţiei privind Micul Trafic la Frontieră şi deschiderii consulatelor române la Bălţi şi Cahul. Totodată, autorităţile de la Chişinău vor cere un consulat al R. Moldova la Iaşi.
Totodată, potrivit viitorului premier, toate salariile vor fi plătite, chiar dacă până la sfârşitul acestui an, R. Moldova va înregistra un deficit bugetar de 6 mlrd. Cât priveşte majorarea salariilor, Filat a declarat că noul Guvern va face tot posibilul să ofere salarii decente tuturor.
“Avem probleme la capitolul salarii pentru bugetari. Până la 15 septembrie Guvernul Grceanîi trebuia să prezinte Bugetul pentru 2010 ceea ce nu s-a întâmplat. Iar majorarea salariilor promisă de Guvernul comunist au fost doar promisiuni electorale”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE