Premierul Alexandru Munteanu respinge afirmațiile potrivit cărora Republica Moldova nu ar fi primit tranșa de aproximativ 170 de milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internațional (FMI) din cauza unor probleme în sistemul de justiție. Șeful Guvernului susține că neacordarea finanțării este legată de expirarea programului cu FMI. Potrivit prim-ministrului, țara nu se confruntă în prezent cu o criză macroeconomică, iar autoritățile nu au o nevoie urgentă de finanțare din partea FMI.

Premierul a subliniat că Republica Moldova nu se află într-o situație de criză macroeconomică și, din acest motiv, nu are o nevoie urgentă de finanțare din partea FMI. „Mesajul Fondului Monetar a fost clar: avem suficienți bani, iar FMI intervine, de regulă, în situații de urgență”, a spus Munteanu.

Cu toate acestea, Guvernul își dorește un nou program cu FMI, chiar și fără componentă financiară, pentru rolul său de „certificare” a stării macroeconomice. „Este un semnal extrem de important pentru ceilalți parteneri și pentru piețe”, a explicat premierul, făcând referire la faptul că instituții precum Banca Mondială și donatorii bilaterali își calibrează sprijinul în funcție de evaluările FMI.

În acest context, Munteanu a invocat exemplele internaționale, inclusiv cazul Grecia, unde programele FMI au precedat intervențiile masive ale altor finanțatori, tocmai pentru a oferi o evaluare credibilă a situației macroeconomice.

Premierul a amintit că ultimul raport al FMI confirmă faptul că datoria publică a Republicii Moldova este gestionabilă, chiar dacă există presiuni bugetare legate de deficit, explicate prin investițiile capitale. „Ați văzut reacția piețelor și decizia băncii centrale de a reduce rata de refinanțare cu un punct procentual, urmată de reacția băncilor comerciale”, a spus el.

În opinia șefului Executivului, aceste semnale arată că economia este percepută pozitiv de piețe, iar un nou program cu FMI, estimat pentru primăvara anului viitor, ar putea duce la îmbunătățirea ratingului de țară. „Un rating mai bun înseamnă investiții mai multe și finanțare la costuri mai mici. Sentimentul investitorilor, atunci când există un program cu Fondul Monetar, este clar pozitiv”, a concluzionat premierul.

Amintim că Republica Moldova a ratat o tranșă de aproximativ 170 de milioane de dolari din partea FMI, care urma să fie transferată până la sfârșitul lunii octombrie. Potrivit FMI, finanțarea nu a fost acordată din cauza nerespectării angajamentelor asumate de Guvernul anterior, inclusiv în domeniul combaterii corupției, precum și din cauza capacităților limitate de gestionare a finanțelor publice. Această poziție a FMI a fost reiterată și pe 17 decembrie, la finalul vizitei misiunii instituției la Chișinău.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE