Partidul Democrat din Moldova (PDM) consideră că opoziţia trebuie să înainteze o candidatură pentru funcția de Președinte a R. Moldova, transmite Politik.
”Înaintarea de către opoziție a unei candidaturi la funcţia de preşedinte a ţării şi votarea acesteia de către majoritatea parlamentară comunistă este de natură să pună capăt crizei politice din R. Moldova, a declarat preşedintele PDM, Dumitru Diacov, marți, 21 mai, într-o conferinţă de presă.
Liderul PDM a menţionat faptul că situaţia social-economică din ţară degradează alarmant pe fondul recesiunii mondiale, iar debandada politică o agravează şi mai mult. Deocamdată, a spus Dumitru Diacov, guvernarea nu a întreprins nicio acţiune concretă pentru a iniţia un dialog constructiv cu opoziţia, care să detensioneze situaţia.
Preşedintele Voronin doar cu câteva zile în urmă a recunoscut că R. Moldova este afectată de criza mondială, pentru care, în acelaşi timp, se încearcă a da vina pe opoziţie. Lipsa dialogului politic, în mare parte, este o consecinţă a insistenţelor forţelor politice, de stânga şi de dreapta, de a bate în comun pe perioada electorală în PDM.
„Doar circa 30 la sută din alegători au votat cu Partidul Comunist (PCRM) la parlamentarele trecute, ceea ce oferă opoziţiei dreptul moral de a propune propriul candidat la funcţia de şef al statului, care, pentru a întruni asentimentul tuturor părţilor implicate trebuie să provină din mediul neânregimentat politic, a menţionat Dumitru Diacov.
Situaţia politică de astăzi este complet diferită de cea din 2005, deoarece PCRM nu şi-a onorat obligaţiunile asumate atunci. Din această cauză, partidul de guvernămînt, dacă, în numele intereselor naţionale, doreşte cu adevărat găsirea unui compromis, are astăzi o misiune extrem de dificilă – de a demonstra partidelor politice de opoziţie că este capabil să-şi onoreze cuvîntul dat şi obligaţiunile asumate, a mai declarat Dumitru Diacov, specificînd că, dacă nu se va reuşi alegerea şefului statului, PDM va participa în mod obligatoriu la eventualele alegeri parlamentare anticipate.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE