În condiţiile în care mijloacele de informare sunt destul de accesibile în societatea noastră, fenomenul democraţiei şi transparenţei politice prezintă un interes sporit al populaţiei. Manipularea mintală se impune ca o alternativă radicală care substituie aplicarea forţei pentru suprimarea personalităţii şi voinţei umane în scopurile utilităţii politice. Aşadar, un individ / grup de indivizi poate exercita un control al psihicului unei persoane / grupuri umane prin utilizarea tehnicii persuasiunii coercitive, îndoctrinarea forţată care are drept sarcină remodelarea modului de gândire şi producerea unui comportament dorit. Formele cele mai extreme  sunt tehnicile spălare a creierului, manipulările care provoacă sinucideri, comportament de tip totalitar şi genocid.
Noţiunea de “spălare a creierului ” este traducerea literară a expresiei chineze ”si nao”, care semnifică reeducarea maselor realizată de Partidul Comunist Chinez, în 1949, la sfârşitul războiului civil. Acest termen a fost descris ca brainwashing în ziarul Miami Daily News, în septembrie 1950, de către Edward Hunter, jurnalist american, agent al serviciilor secrete: The Office of Strategic Studies (OSS) şi Central Intelligence Agency (CIA). Acest material analitic a provocat reacţii de şoc societăţii civile prin prezentarea numeroaselor cercetări şi experienţe americane de realizare a unui program de influenţă asupra individului pentru a-l programa să realizeze anumite acţiuni la comandă (contraspionaj, omoruri, acte teroriste etc.)
Încă din anii celui de-al doilea război mondial OSS a căutat să creeze un drog capabil sa înfrângă rezistenţa spionilor şi a prizonierilor de război. Doar în anul 1942 s-a reuşit producerea primului "ser al adevărului" ("Truth Drug”), care se baza pe injectarea unor droguri (marijuanei) persoanelor interogate, care pe fondul de stare euforică - artificial indusă deveneau mai cooperanţi cu agenţii de securitate. Această tehnică de obţinere a informaţiilor a continuat să fie dezvoltată prin intermediul proiectului „Chatter" lansat de US Navy (Marina Militară SUA), care a preluat experienţele sovietice din anii '30 şi cele germane din anii de război, referitor la efectele mescalinei, un drog halucinogen derivat din cactus, cu efecte similare LSD-ului (acid lisergic dietilamid-25). Americanii au descoperit că pentru a obţine controlul mental sunt necesare LSD-ul si hipnoza.
În anul 1952 experimentele au evoluat în cadrul proiectului secret "Bluebird" ("Pasarea Albastra"), care viza controlul mental nu numai asupra unor prizonieri, dar intervenţii în mase (de ex. răspândirea unor cantităţi reduse de gaze nocive prin intermediul sistemelor de ventilare în oraşele mari şi colectarea informaţiilor despre reacţiile survenite după experiment). Scopul proiectului este fabricare persoanelor "sleeper" (agent adormit sau potenţial), aşa-zişii „zombi”, care să îndeplinească ordine la audierea parolele de activare (cuvintele-cheie), devenind "trigger" (trăgaci). Schema de „programare” include 5 etape de formare mai multor tipuri de "sleepers":
- deprivarea (deprivation) - individul întrerupe contactele senzoriale cu mediul înconjurător o perioadă îndelungată de timp; este privat de somn, alimentare şi este supus unei presiuni psihologice;
- administrarea substanţelor psihotrofe – are ca scop provocarea stării de sugestivitate pe fundalul oboselii excesive;
- aplicarea hipnozei – codificarea individului care să realizeze programul impus de psihiatru;
- cauzarea amneziei;
- recuperarea – îndeplinirea ordinelor la audierea parolelor de activare. Dacă experimentul eşuează, se aplică etapele de la început.
Ulterior "Bluebird" s-a extins în proiectul "Artichoke" ("Anghinara") privind ameliorarea tehnicilor interogatoriului. A fost încredinţat "Technical Services Staff" (TSS), grupurile de psihiatri, agenţi ai serviciilor de spionaj implicaţi au depăşit însă "limite medicale" existente. Altfel, se impuneau experimentări pentru a proba eficiența drogurilor şi reacţiilor la şedinţele de şoc electric, nu pe şoareci, ci pe oameni. La început erau selectaţi criminali condamnaţi, retardaţi mental, indivizi izolaţi, care nu aveau rude. Apoi s-a trecut la recrutări din rândul emigranţilor clandestini, a celor care prestau munca "la negru", a indivizilor fără adăpost, a studenţilor cărora li se plătea câte un dolar pentru o oră de „investigaţii medicale inofensive”, vârsta cărora nu depăşea 21 ani.
Proiectul "Artichoke" a finisat în 1963, când au fost puse bazele celui de-al treilea program al CIA- MK Ultra cu acelaşi scop: controlul mental asupra individului, tehnici de spălare a creierului pentru a le aplica în manipularea unor lideri străini (de ex. liderul Cubei, Fidel Castro). În toate experimentele de până atunci se utilizaseră, în mare parte, două metode asupra "cobailor" umani. Prima metodă constă în "macro-hipnoză": un psiholog CIA inducea prizonierului o stare de transă, după ce îi administra un sedativ. A doua metodă se baza pe combinaţia a două droguri diferite cu efecte contradictorii, de regulă un sedativ urmat de un stimulent - injectate în ambele braţe (heroină, mescalin, tiopental, marihuană, alcool). LSD-ul a devenit drogul ideal: fără miros, culoare, gust, a fost caracterizat într-un raport secret al CIA din 5 august 1954 drept "un agent puternic și nou, pentru războaiele neconvenţionale". Cu ajutorul său prizonierul era "transportat" într-o "zona crepusculară", considerată extrem de utilă pentru interogatorii, deoarece distrugea orice inerţii interne celui anchetat.
Multe din dosarele MK Ultra au fost distruse de CIA, după 1972. Cu toate acestea, vasta operaţiune, care a durat aproape douăzeci de ani, a scos la iveala o serie de mărturii ale jertfelor experimentelor, care i-au interesat enorm pe ziariştii de investigaţie, scriitori, ca şi pe politicieni.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE