media.worldbulletin.netConsiliul de Securitate al ONU a anunțat miercuri, că adăugă pe lista sa neagră grupul jihadist libian Ansar al-Sharia din cauza legăturilor pe care le are cu organizația Al Qaida, au anunțat responsabili citați de AFP, transmite Politik.md.
Un embargou asupra armelor, înghețarea bunurilor și interdicții internaționale de călătorie vizând membrii grupului islamist radical au intrat în vigoare la cererea Marii Britanii, Franței și Statelor Unite.
Grupul jihadist libian Ansar al-Sharia este deosebit de bine implantat la Benghazi, al doilea oraș al Libiei la o mie kilometri Est de Tripoli. El a fost deja clasificat „terorist" de Statele Unite și autoritățile libiene. Gruparea a fost acuzată de implicare în atentatul de la Benghazi, care a costat viața ambasadorului SUA și altor trei cetățeni americani în septembrie 2012.
Decizia ONU afectează Ansar al-Sharia Benghazi și grupul afiliat Ansar al-Sharia Derna, ambele având legături cu Al Qaida în Maghrebul islamic /AQMI/ și alte grupuri extremiste.
Potrivit documentelor depuse de cele trei țări, care au cerut înscrierea pe lista neagră a ONU, ramura din Benghazi a operat mai multe tabere de antrenament pentru combatanți, în special din Siria și Irak, precum și din Mali într-o mai mică măsură.
Jumătate din cei 24 de combatant, care au atacat complexul de gaze Amenas din Algeria în 2013, au frecventat aceste tabere, au afirmat reprezentanții celor trei țări.

În octombrie, membrii ramurii de la Derna au promis supunere grupării Statului Islamic, care a cucerit o parte din Siria și Irak.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE