Politik.mdReprezentanții societății civile susțin că prezența femeilor în cadrul listelor de candidați, pe locurile de frunte, este destul de mică. Mai mult, susțin aceștia, nici un concurent electoral nu are o reprezentativitate echilibrată a bărbaților și femeilor, anunță Politik.md.
Directorul executiv Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, Alexei Buzu, afirmă că este important să analizăm prezența femeilor pe liste din perspectiva poziționării lor. „La moment reprezentarea este sub media totală înregistrată în UE, iar prezența femeilor în procesul de guvernare este efectiv mult mai mică”, a declarat Alexei Buzu, în cadrul unei conferințe de presă.
Reprezentantul Fundației Est- Europeană, Andrei Brighidin, declară că şansele femeilor să acceadă la forurile decizionale scad, cu cât ele sunt poziţionate cu precădere în a doua jumătate a listei electorale.
Președinta Clubului politic al femeilor 50/50, Ecaterina Mardarovici, spune că nivelul de reprezentare a femeilor a rămas practic neschimbat în comparaţie cu scrutinul din 2005. „Putem constata că în perioada de un deceniu, clasa politică nu a realizat schimbări semnificative în ceea ce priveşte reprezentarea echitabilă a femeilor şi bărbaților în procesul electoral”, susține aceasta.
ONG-iștii au luat în calcul primele 15 locuri din listele candidaților partidelor, care și-au depus actele pe octombrie la CEC. În baza datelor obținute, din totalul candidaților doar 32,7% sunt femei.
Amintim că după mai multe dezbateri un  grup de deputați au elaborat un proiect de lege în 2010, care prevede modificarea Codului Electoral prin introducerea unei cote obligatorii de minim 30% pentru femei. Proiectulde lege a fost examinat şi adoptat în prima lectură la sfîrşitul sesiunii de vără, dar nu a mai ajuns în lectura finală.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE