„Nu o singură dată am atras atenţia asupra diferitor factori şi probleme din interiorul structurilor de forţă, care stau la baza acestui fenomen, dar din păcate acestea nu au fost luate în consideraţie de către autorităţi. Aş vrea să sper că evenimentele din aprilie au fost doar un apogeu al acestui fenomen distructiv, după care să înceapă o adevărată perioadă de declin, care să tindă spre stoparea torturii în Moldova”, a menţionat Ludmila Popovici, director executiv Centrul “Memoria”.
Evghenii Goloşceapov, director executiv Amnesty International Moldova, consideră că în R. Moldova tortura rămâne a fi una dintre cele mai grave probleme în domeniul apărării drepturilor omului. „Tortura – este o infracţiune. Poliţia din Moldova, însă, săvârşeşte astfel de infracţiuni până în prezent. De obicei, societatea află rar despre cazurile de tortură, dar în acest an toţi au reuşit să vadă ce i se poate întâmpla unei persoane, dacă aceasta se pomeneşte la poliţie”, a declarat Goloşceapov.
Organizatorii campaniei îndeamnă societatea civilă să nu fie indiferentă faţă de cei care au suferit şi să acorde tot sprijinul necesar victimelor torturii.
În perioada 16 iunie – 2 iulie 2009, în cadrul campaniei „Împreună împotriva torturii”, vor fi desfăşurate acţiuni de colectare a semnăturilor la Chişinău, Bălţi, Cahul, Comrat pentru stoparea fenomenului torturii în Moldova, acţiuni publice de susţinere a victimelor torturii, inclusiv un concert în aer liber cu participarea artiştilor autohtoni.
Printre organizatorii campaniei “Împreună împotriva torturii” se numără Amnesty International Moldova, Centrul Medical de Reabilitare a Victimelor Torturii „MEMORIA”, Institutul pentru Drepturile Omului şi Promo Lex.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE