Suntem gata pentru soluţionarea problemei reluării legăturii telefonice fixe cu partea stângă a Nistrului, care ar putea fi rezolvată într-o lună de zile. Declaraţia aparţine ministrului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, Alexandru Oleinic, lansată în cadrul unei şedinţe de lucru, organizată marţi, 5 octombrie.
Igor Munteanu, membrul grupului de lucru pentru soluţionarea acestei probleme, a menţionat că furnizorul din regiunea transnistreană trebuie să se conformeze legislaţiei R. Moldova, care, la rândul ei, va trebui să-i asigure toate condiţiile de lucru. “Furnizorul transnitrean va trebui să fie adus la cadrul normativ al R. Moldova, să fie înregistrat la Camera Înregistrării de Stat şi să obţină licenţă”, a mai spus Munteanu.
Vitalie Iurcu, director Moldtelecom a menţionat că partea moldovenească are toate condiţiile tehnice şi este gata ca în termeni restrânşi să înceapă interconexiunea telefonică fixă, care va putea fi efectuată numai prin conexiunea fizică.
Segiu Sâtnic, şeful ANRCETI a asigurat că partea tehnică a interconexiunii telefonice fixe va putea fi efectuată în două – trei zile. “Cel mai greu îi va fi furnizorului transnistrean “Interdnestrcom”, care va fi nevoit să se conformeze atât legislaţiei transnitrene cât şi celei moldoveneşti.
În cel mai scurt timp, grupurile de lucru create pe ambele maluri ale râului Nistru vor organiza o şedinţă comună unde vor fi discutate condiţiile şi detaliile necesare pentru ca interconexiunea telefonică fixă să fie efectuată cât mai curând.
Menţionăm că, premierul Vlad Filat, aflat săptămâna trecută la Tiraspol a avut o convorbire cu liderul transnitrean, Igor Smirnov, în cadrul căreia au căzut de comun acord privind reconectarea reţelei de telefonie fixă. Baza de soluţionare a acestei probleme se pune prin conlucrarea la nivel tehnic, lansată acum cîteva luni de conducătorii domeniilor de telecomunicaţii de la Chişinău şi Tiraspol.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE