Un ofițer de investigație din Floreşti este învinuit de extorcarea de 500 de dolari de la o femeie, pentru a nu înregistra un caz de furt comis de fiul acesteia, anunță Politik.md.
Potrivit procurorilor, în luna septembrie curent ofițerul a solicitat suma de 500 de dolari de la o femeie, pentru a nu intenta un dosar fiului acesteia. Curent, procurorii şi ofiţerii anticorupţie l-au reţinut pe poliţist imediat după primirea banilor solicitaţi.
Actualmente, ofiţerul, în vârstă de 33 de ani, este cercetat în stare de libertate, având interdicţia de a părăsi localitatea. Procurorii au înaintat Inspectoratului General de Poliţie un demers, privind suspendarea din funcţie a poliţistului până la pronunţarea sentinţei pe acest caz, iar urmărirea penală a fost finalizată, dosarul fiind expediat spre examinare Judecătoriei Floreşti.
Dacă va fi recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii încriminate, inculpatul riscă o pedeapsă de până la 10 ani închisoare cu amendă de până la 160 mii lei şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii în organele MAI pe un termen de până la 10 ani.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE