Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat un raport, la 8 iunie, privind nivelul recesiunii marilor economii globale. Conform raportului, acestea se află, în prezent, aproape de cel mai scăzut punct al recesiunii, nivelul critic fiind atins în luna aprilie.
Principalul indicator al OCDE a urcat cu 0,5 puncte în aprilie, pentru a doua lună la rând, deși ramâne cu 8,3 puncte mai jos decât nivelul din aprilie 2008.
"Este încă prea devreme să spunem dacă este un moment de turnură temporar sau de durată", se arată în raportul OCDE. Organizația subliniază că indicii puternici de revenire se observă în legătură cu Franța, Canada, Italia și Marea Britanie.
În toată lumea par a exista semne, de la vânzările de case din Statele Unite, la exporturile din China, care demonstrează că economia mondială nu mai este în scădere continuă, a declarat recent Angel Gurria, şeful OCDE. Oficialul a confirmat că economia SUA va reâncepe să crească înaintea celei europene, datorită pachetului masiv de stimuli financiari implementat de oficialii de la Casa Albă.
Recesiunea care a cuprins statele europene este mai gravă decât cea din Statele Unite, unde a izbucnit criza financiară, care a rezultat în cea mai puternică scădere a economiei americane din anul 1945. PIB-ul în SUA a scăzut cu 1,6% în primul trimestru, față de trimestrul precedent.
La rândul său, Banca Mondială a estimat că economia zonei euro va scădea cu 2,7% în 2009, urmând să crească cu 0,9% în anul următor. Noile estimări prezintă şi o scădere a economiei globale cu 1,7% în 2009.
Șeful OCDE a mai declarat că sunt şanse minime de reducere a ratingurilor țărilor dezvoltate, precum Marea Britanie și Statele Unite, de către agenţiile de evaluare. O astfel de măsură a fost luată în luna mai de către Agenția Standard & Poor's, care a revizuit în scădere perspectiva ratingului Marii Britanii.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE