Astăzi a avut loc o nouă rundă de negocieri între liderii AIE-III. După discuții, șeful democraților, Marian Lupu, a anunțat că astăzi a fost definitivat programul de guvernare, anunță Politik.md.
„Astăzi ne-am convocat pentru a pune punctele pe „i”, pe ultimele paragrafe din proiectul programului de guvernare. Eu vreau să vă zic că această muncă a fost încheiată, mai departe urmează doar partea tehnică și am discutat tot ce ține de organizarea ședințelor de mâine și poimâine. Și ședința ordinară, cu proiectele de legi, cât și cea de după, care vizează învestirea Cabinetului de Miniștri”, a declarat Marian Lupu.  
Același lucru l-a afirmat și liderul PL, Mihai Ghimpu, care a precizat că programul urmează să fie finalizat, redactat, multiplicat și repartizat deputaților. Referitor la numirea oficială a tuturor candidaților la funcțiile de miniștri și vicepremieri, Ghimpu a subliniat că acest lucru se va cunoaște înainte de votul de mâine, deși a recunoscut că ceilalți doi parteneri încă nu au numit 2 candidați. „În privința vicepremierului pe Reintegrare, acesta va fi ales prin consens”, a subliniat Mihai Ghimpu.
Amintim, că în cadrul ședinței speciale de mâine, urmează a fi învestit noul Guvern condus de Valeriu Streleț.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE