Mâine expiră termenul limită pentru înscrierea la concursul pentru selectarea candidatului la funcția de Procuror General. Octavian Iachimovschi, cel care a fost declarat câștigător a concursului anulat, este, deocamdată, singurul candidat înscris în competiție. Dumitru Obadă președintele CSP ne-a declarat pentru politik.md că urmează să mai depună dosarele și alți candidați iar mâine organul de autoadministrare va anunța un comunicat
Potrivit Legii cu privire la Procuratură, pentru funcția de Procuror General poate candida persoana care întrunește următoarele condiții:
are o experiență profesională de cel puțin 10 ani în domeniul dreptului, obținută în jurisdicția Republicii Moldova sau jurisdicții străine, inclusiv în organizații internaționale, dintre care cel puțin cinci ani în funcția de judecător, procuror, avocat sau ofițer de urmărire penală;
deține cetățenia Republicii Moldova;
cunoaște limba română;
în privinţa ei nu este instituită o măsură de ocrotire judiciară;
are diplomă de studii superioare de licență și diplomă de studii superioare de master în domeniul dreptului sau un alt act de studii în domeniul dreptului echivalent acestora, recunoscut de structura abilitată pentru recunoașterea și echivalarea actelor de studii și calificărilor;
se bucură de o reputație ireproșabilă;
anterior, nu i-a fost constatată vinovăția pentru săvîrșirea unei infracțiuni;
este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției de procuror.
are calități manageriale;
în ultimii trei ani până la anunțarea concursului nu a fost membru şi/sau nu a desfășurat activități cu caracter politic în cadrul unui partid politic sau al unei organizații social-politice;
în ultimele șase luni nu a deținut calitatea de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.
Candidatul la funcția de Procuror General este selectat pe bază de concurs public, organizat de către Consiliul Superior al Procurorilor, care cuprinde următoarele etape: preselecția candidaților în baza dosarelor depuse și interviul susținut în fața Consiliului Superior al Procurorilor.
Amintim că, la sfârșitul lunii februarie CSP a anulat concursul câștigat de Octavian Iachimovschi, adjunct interimar al Procurorului șef al Procuraturii Anticorupție.
Decizia a fost luată după ce au fost examinate notele oferite de fiecare membru al CSP și s-a constat că unul dintre candidți a fost depunctat de un membru. Este vorba despre Procurorul General interimar, Ion Munteanu, care a fost notat de membra CSP, Olesea Vârlan, cu nota 3,5 pe când ceilalți membri ai Consiliului îi oferise toți note mai mari. Ulterior, Olesea Vârlan a demisionat din funcția de membru al CSP, dar și din funcția de procuror.